©2009 www.avocatcedo.ro

14 ianuarie 2014

CEDO decide:
România trebuie să schimbe legea!

Medicina şi avocatura pot fi practicate în acelaşi timp 
 
     Astăzi, 14 ianuarie 2014, Curtea Europeană de la  Strasbourg (CEDO) a hotărât, printr-o  premieră 
juridică europeană, în cauza Mateescu v. România, că practicarea profesiei de avocat nu este  
incompatibilă cu practicarea profesiei de medic.
     În esenţă, domnul doctor Mircea Mateescu s-a plâns Curţii  Europene cu privire la refuzul autorităţilor 
Statului Român de a-i permite să  practice în acelaşi timp avocatura şi medicina, susţinând în faţa 
Instanţei de  la Strasbourg, prin avocatul său, doamna Diana-Elena Dragomir, că se încalcă dispoziţiile 
Convenţiei Europene întrucat este obligat să aleagă între practicarea uneia  dintre cele două profesii 
liberale.
     Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că autorităţile Statului Român au încălcat  
Articolul 8 din Convenţia Europeană atunci cand i-au interzis domnului  doctor Mircea Mateescu să intre
 în Barou şi să practice avocatura, fiind în  acelaşi timp şi medic şi avocat.
     Urmare  a acestei condamnări, Statul Român trebuie să îşi schimbe legislaţia astfel încât  să 
permită practicarea, simultan, a profesiei de medic şi a celei de avocat,  pentru a nu atrage noi 
condamnări ale CEDO  pentru nerespectarea dispoziţiilor Convenţiei Europene.

Avocat Diana Elena Dragomir


 

07 noiembrie 2013

Curtea Supremă a României face dreptate:
Ducu Bertzi NU a colaborat cu Securitatea! 

 

     Marţi, 15 octombrie 2013, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Contencios Administrativ şi 
Fiscal, a hotărât irevocabil că Ducu Bertzi nu a colaborat cu Securitatea.
      Magistraţii Instanţei Supreme a României au admis recursul declarat de Ducu Bertzi împotriva 
hotărârii Curţii de Apel Bucureşti şi au hotărât în unanimitate, irevocabil, să respingă ca nefondată 
acţiunea formulată de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitaţii.
      Astfel, în pofida încercării C.N.S.A.S. de a-l transforma pe Ducu Bertzi din „urmărit” în „urmăritor”, 
judecătorii Instanţei Supreme au facut dreptate! Ducu Bertzi era, de foarte mulţi ani, cel urmărit şi 
monitorizat îndeaproape de Securitate. Dovezi de netăgăduit atestă că Ducu Bertzi nu a colaborat cu 
Securitatea şi în nici un caz nu a fost informator al acesteia, astfel încât nici măcar C.N.S.A.S. nu a putut
 “fabrica” un statut de informator a lui Ducu Bertzi.
      De fapt, pentru a respecta adevărul, Ducu Bertzi a fost cel urmărit de Securitate, încă din anul 1981.
 Datorită hotărârii pronunţate de Instanţa Supremă a României, cântecele sale se vor auzi în libertate şi 
demnitate şi de astăzi înainte.

Avocat Diana Elena Dragomir


 

 18 mai 2011

In Cazul Knecht, doar Curtea Suprema a Romaniei
respecta dispozitiile CEDO


           Astfel cum a precizat d-na avocat DIANA-ELENA DRAGOMIR, Curtea Europeana de la Strasbourg (CEDO) a hotarat la data de 22 februarie 2010, printr-o premiera juridica europeana, sa oblige Statul Roman sa ia măsuri de urgenţa in “cazul Sabyc” pentru a proteja dreptul la viaţa al embrionilor aparţinand doamnei Daniela Knecht, precum şi pentru a gasi o solutie pentru restituirea celor 16 embrioni si transferarea acestora de la Institutul Medico-Legal “Mina Minovici” la o clinica autorizata, astfel încât doamna Daniela Knecht să poată aduce pe lume un copil.

            “In pofida faptului ca Statul Roman a sustinut in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului c transferul embrionilor la Institutul Naţional de Medicin Legal s-a facut cu acordul  Ministerului Sanataţii si al Agentiei Nationale de Transplant (...) si ca returnarea embrionilor reclamantei este in continuare posibil, nici una dintre aceste institutii ale Statului Roman - Ministerul Sanatatii, Agentia Nationala de Transplant, dar nici Tribunalul Bucuresti sau Curtea de Apel Bucuresti - nu au gasit de cuviintă sa urmeze dispozitiile Curtii Europene (CEDO) si sa ii permita d-nei Knecht transferul embrionilor intr-o clinica unde aducerea pe lume a unui copil sa fie posibila” – a declarat d-na avocat DIANA-ELENA DRAGOMIR.

             Statul Roman, prin Agentul Guvernamental, a mai comunicat Curtii Europene ca, in cazul d-nei Knecht, o actiune in justitie pentru restituirea si transferul embrionilor nu este necesara.

             Urmand strategia decisa impreuna cu avocatul său, d-na Knecht a solicitat in instanta ca Ministerul Justitiei si  Agentia Nationala de Transplant sa fie obligate sa avizeze transferul embrionilor la o clinica autorizata, potrivit dispozitiilor Curtii Europene, insa Curtea de Apel Bucuresti a hotarat respingerea cererii pe motiv ca nu este intemeiata.

              Recursul inaintat de d-na Knecht impotriva acestei decizii a ajuns la Inalta Curte de Casatie si Justitie despre care d-na avocat DIANA-ELENA DRAGOMIR declara ca este singura care a inteles esenta cazului Knecht si iminenta unei alte condamnari la CEDO.
    
              Astfel, ieri, 17 mai 2011, Inalta Curte de Casatie si Justitie a hotarat, irevocabil, sa oblige Agentia Nationala de Transplant sa avizeze efectuarea transferului embrionilor de la Institutul de Medicina Legala catre o clinica autorizata din Romania sau din strainatate si sa platească cheltuielile de judecata.

              „De modul in care Agentia Nationala de Transplant va pune in executare hotararea Inaltei Curti de Casatie si Justitie depinde evitarea condamnarii Romaniei la CEDO, in cauza Knecht” a mai declarat d-na avocat DIANA-ELENA DRAGOMIR.
 
                   Cu deosebita consideratie,  Avocat DIANA-ELENA DRAGOMIR

 


26 ianuarie 2011

Curtea Europeana a Drepturilor Omului condamna Romania

pentru incalcarea dreptului la viata

 

Curtea Europena de la Strasbourg (CEDO) a condamnat, ieri, 25 ianuarie 2011, Statul Roman pentru incalcarea dreptului la viata, in Cauza Iorga si altii impotriva Romaniei.

 In acest caz fara precedent, un barbat de 32 de ani a fost condamnat sa execute 40 de zile de arest contraventional pentru ca nu a putut achita o amenda de 80 de lei si, ca urmare, a fost incarcerat in arestul Inspectoratului de Politie Judeteana Prahova in aceeasi celula cu alti 15 detinuti, condamnati definitiv pentru infractiuni deosebit de grave (omor, talharie, viol etc ).Sub motivatia ca  ar fi avut crize de sevraj alcoolic, tanarul a fost batut cu bestialitate de colegii sai de celula, sub ochii supraveghetorilor care nu au intervenit in nici un fel, iar dupa cinci zile de la incarcerare a decedat.

Cu sprijinul  Fundatiei Icar, care a apreciat ca “tratamentul la care a fost supus nu poate fi calificat decat ca tortura”, familia tanarului (tatal, fratele si sora) s-a adresat Curtii Europene a Drepturilor Omului dupa ce instantele nationale au hotarat irevocabil ca nici un agent al statului din sistemul penitenciar nu are nici o culpa legata de moartea tanarului.

In fata Curtii de la Strasbourg, cazul a fost condus de d-na avocat Diana-Elena Dragomir care declara: “Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in complet de sapte judecatori, a hotarat in unanimitate ca, in acest caz, autoritatile romane nu au luat masurile necesare pentru a proteja viata tanarului care, fiind lipsit de libertate, se afla in custodia statului si nici nu au investigat adecvat situatia care a dus la decesul acestuia.

Anchetele derulate de autoritatile interne, in special cea efectuata de Parchetul Militar Ploiesti,nu au respectat prevederile art. 2 din Conventia Europeana, nu au avut caracter efectiv si nu au fost  apte sa conduca la identificarea si la pedepsirea persoanelor responsabile de moartea lui M.I., intregesc cel de-al doilea motiv pentru care Curtea de la Strasbourg a condamnat Romania pentru incalcarea dreptului la viata”

 

Fundatia Icar si Cabinetul de Avocat Diana-Elena Dragomir manifesta aceeasi deschidere ca si pana in prezent fata de reprezentantii presei romane si internationale, abordand cu deplina transparenta informarea acestora.

Cu deosebita consideratie,  Avocat DIANA-ELENA DRAGOMIR

 


16 martie 2010

In Cazul Knecht, birocratia se face ca nu intelege

 

Comunicat de presa

 

Dupa cum este cunoscut, Curtea Europeana de la Strasbourg (CEDO) a hotarat la data de 22 februarie 2010, printr-o premiera juridica europeana, sa oblige Statul Roman sa ia masuri de urgenta in “cazul Sabyc” pentru a proteja dreptul la viata al embrionilor apartinand doamnei Daniela Knecht, precum si pentru a gasi o solutie pentru restituirea celor 16 embrioni  aflati in cauza, prin transferarea acestora de la Institutul Medico-Legal “Mina Minovici” catre o clinica autorizata, astfel incat doamna Daniela Knecht sa poata aduce pe lume un nou copil.

Ieri, 15 martie 2010, Curtea Europeana a comunicat Cabinetului Avocatului DIANA-ELENA DRAGOMIR, care reprezinta interesele doamnei Knecht atat in Romania cat si la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, raspunsul dat de Statul Roman privind modul in care a pus in aplicare  dispozitiile  CEDO, in care, intre altele, se arata ca:  “ridicarea, transportul şi restituirea băncii de celule umane la Institutul Naţional de Medicină Legală au fost efectuate cu acordul  Ministerului Sănătăţii, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant din perioada respectivă a colaborat direct cu organele de anchetă pe toată durata acestor proceduri.(...) si ca transferul embrionilor reclamantei este în continuare posibil (...)” lucru pentru care „este necesar ca aceasta să se prezinte însoţită de un specialist embriolog, dotat cu un recipient prevăzut cu azot lichid.”

           Statul Roman, prin Agentul sau Guvernamental a omis insa sa precizeze daca, fata de cele aratate mai sus, embriotransferul se poate realiza in lipsa avizului Agentiei Nationale de Transplant  care sustine, in continuare, ca nu-si poate da acordul pentru transferul embrionilor intrucat, Institutul National de Medicina Legala Mina Minovici  NU ESTE O BANCA DE TESUTURI SI CELULE ACREDITATA de Agentia Nationala de Transplant.

 

Cabinetul de Avocat DIANA-ELENA DRAGOMIR manifesta aceeasi deschidere ca si pana in prezent fata de reprezentantii mass-media, abordand cu deplina transparenta informarea acestora si explicarea contextelor juridice necesare, atat in interesul informarii corecte a opiniei publice, precum si pentru prezervarea si promovarea adecvata a intereselor clientilor nostri.

 

Cu deosebita consideratie,  Avocat DIANA-ELENA DRAGOMIR

 



9 martie 2010

 

Cazul Knecht in atentia intregii Europe

 

Comunicat de presa

 

Decizia Curtii Europene de la Strasbourg (CEDO) de a obliga Statul Roman, printr-o premiera juridica europeana, sa ia masuri de urgenta in “cazul Sabyc” pentru a proteja dreptul la viata al embrionilor apartinand doamnei Daniela Knecht, determina doua dintre cele mai importante televiziuni din Europa sa se deplaseze in zilele care urmeaza la Bucuresti pentru a realiza o serie de reportaje, interviuri si alte materiale de presa, avand in vedere termenul limita dispus de Instanta de la Strasbourg: 12 martie 2010.

Echipele ZDF si DEUTSCHE WELLE au contactat Cabinetul de Avocat DIANA-ELENA DRAGOMIR, care reprezinta interesele doamnei Knecht atat in Romania cat si la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in vederea monitorizarii detaliilor legate de acest caz, precum si a modului in care Statul Roman va pune in aplicare dispozitiile CEDO privind restituirea celor 16 embrioni  aflati in cauza, prin transferarea acestora de la Institutul Medico-Legal "Mina Minovici" catre o clinica autorizata, astfel incat doamna Daniela Knecht sa poata aduce pe lume un nou copil.

Cabinetul de Avocat DIANA-ELENA DRAGOMIR manifesta aceeasi deschidere ca si pana in prezent fata de reprezentantii presei romane si internationale, abordand cu deplina transparenta informarea acestora si explicarea contextelor juridice necesare, atat in interesul informarii corecte a opiniei publice, precum si pentru prezervarea si promovarea adecvata a intereselor clientilor nostri.

Cu deosebita consideratie, Avocat DIANA-ELENA DRAGOMIR

 

 


" Evropa patria nostra communis est! "
Mass media